POEZII DESPRE PATIMILE,SI INVIEREA LUI HRISTOS

            Rastignirea Domnului Isus-Gheorghe Barbu-

  •  Isus ducându-Si crucea spre Golgota în sus,
    A dus-o pân-la capat – ca mielul blând, supus.
    El n-a putut cu ură călăii să-i privească,
    Deşi dintr-o privire putea să-i nimicească!
    Putere, ar fi avut Calvarul să nu-l suie,
    Făcându-Se pierdut să nu-L mai bată-n cuie.
    Dar, a răbdat sentinţa cea sadică si gravă,
    S-avem în El iertarea ce duce către slavă.

    Si mergând din greu, Calvarul l-a suit,
    Cu răni îngrozitoare pe trupul biciuit!
    Cununa cea de spini ce-n frunte I-a intrat,
    Lăsau dureri cumplite cu greu de suportat!
    Si, ca şi cum acestea n-ar fi fost de-ajuns,
    L-au întins pe cruce să fie şi străpuns.
    Apoi au dat călăii în cuie să lovească,
    Ciocanele cu sânge din răni să le stropească!
    Si aşa, din două mâini, ce-au slujit meticulos,
    Curgea-n şuvoaie sânge stropind ţarâna jos!
    Picioarele desculţe ce alergau să facă bine,
    Erau acum străpunse – zdrobite pentru mine.
    Doi ochi atât de blânzi către noi care-au privit,
    Plângeau acum pe cruce din trupul istovit.
    Si astfel prin Calvarul ce-a fost din greu, intens,
    Ne dă o viaţa nouă, profundă-n rost şi sens.

    Acel ce-a făcut Viaţa să fie-n Univers
    Si-a pus cu bine-n toate direcţie şi mers,
    Era de-acum zdrobit de ciobul din tărână,
    S-avem prin El iubirea ce iartă-a noastră vină.
    El Acela ce-a strigat: „Eli, Eli, Lama Sabactani”
    Si-a ajuns pân-la Golgota prin gradina Ghetsimani,
    A umplut planeta de-o măreata mântuire,
    Depăsind tot Israelul spre întreaga omenire.

    Dar, durerile în Domnul loveau atât de multe,
    Că n-ar fi om în lume să poată nici s-asculte!
    Izbeau în El puternic în valuri cu năvală,
    Făcându-L să privească spre cruce cu-ndoială.
    Strigau, legiuni de demoni, să-L facă să coboare
    Să nu mai stea pe cruce prin ea să fie-n stare,
    Să ducă El cu bine jertfirea la sfârsit,
    Iar planul mântuirii să cadă ne-mplinit!
    Chinuri mari, cumplite, izbeau ca să-L înfrângă,
    Dar El a stat pe cruce hotarât să-nvingă.

    Dar când văzuse Domnul că totul s-a sfârşit
    Iar planul mântuirii de-acum lua sfârşit,
    A strigat cu glasul stins – prin arsiţa uscat de sete
    Si-au sărit ostaşii Romei cu oţet-ntr-un burete!
    Ei au pus în băutura să conţina chiar şi fiere,
    Pentru-ai creşte suferinţa şi să aibă-n plus durere.
    …Si dacă apa ca să bea nu I-au dat aceşti păgâni,
    Hainele le-au împarţit, erijându-se-n stapâni.

    *

    (…De-atunci pe apa vremii atâţia ani s-au scurs,
    De când se-mpart la bunuri ce sunt a-lui Isus.
    Noi dăm din slavă Lui împărtind cum vrem la alţii
    Si ne scapă-ntodeauna că suntem egali ca fraţii!
    Ne-a creat al nostru Tată deopotrivă dar uităm,
    Iar aşa pe unii – altii noi mereu îi adorăm.
    Când slăvim aşa pe unul sau îl punem mai presus,
    Si atunci luăm din bunul ce-aparţine lui Isus!
    Când se spune că e bine să mai venerăm un sfânt,
    Noi atunci furăm pe Domnul si-ncălcăm al Său Cuvânt.
    Iar de vrem pe ocolite să trăim în voia sorţii,
    Ne lăsăm cuprinşi de valul ce ne duce-n ghiara morţii.
    Când dorim s-ajungem sus cu-ale noastre „forţe tari”
    Noi atunci lăsăm pe Domnul să mai stea printre tâlhari!)…

    Dar priviţi acum pe cruce câte rabdă Creatorul
    Ce nu poate fi un altul decât El, Izbăvitorul!
    Nu lăsaţi aşa să mergeţi cu privirea tot în jos,
    Ci scrutaţi catre Golgota unde-a fost Isus Cristos
    Care din iubirea sfântă ce-a purtat-o pentru noi,
    Ne-a salvat din hăul morţii ancorându-ne ’napoi.
    Poarta- aceasta către cruce doar puţin mai e deschisă,
    Si te face ca s-ajungi cu credinţa neînvinsă.

    …Priviţi voi urgisiţii lumii de pacate subjugaţi,
    Ce trudiţi în asta lume pe cărări descurajaţi!
    Căci Acel care-a murit pentru noi pe cruce sus,
    Nu e om sau poate înger, ci Acela e ISUS!
    Ia priviţi acum spre Dânsul voi săraci si roabe multe,
    Căci Acel ce S-a jertfit poate încă să v-asculte.
    Priviţi şi la mormântul Lui! Acesta e pustiu şi gol!
    Căci piatra ce i-a stat în faţa se făcuse…rostogol,
    Ca să iasă din mormânt cum atâţia sfinţi o sţiu
    Iar de atunci peste milenii Domnul nostru este VIU

  • Din nou la Cruce.

    Ma intorc din nou la cruce
    Acolo unde cararile lumii se aduna
    Si se despart
    Valul timpului il dau la o parte cu
    Amintirea zilei
    Cand viata mea s-a schimbat pentru totdeauna
    Si istoria lumii a inceput de la zero,

    O zi de daruire cand printr-o singura soapta
    Iertarea a fost rostita cu ultima putere
    O gratiere divina urgenta si vesnica
    Insa nu obligatorie.
    Dumnezeu moare ca omul sa traiasca,
    El pierde totul intr-o zi
    Ca noi sa castigam prin El tot ce pierdusem.

    La cruce pamantul si cerul sunt adunate
    intr-o singura inima,
    Si in ultima ei bataie de viata
    Se faureste visul unei lumi noi, rascumparate
    Ne nastem cu totii pentru a doua oara
    Lanturile robiei grele cad
    Si-n suflet ni se scrie vesnicia
    Mi-am inchis ochii si plinul de lacrimi
    se scurge recunoscator
    peste gandul meu tarziu.
    Cum as putea sa inteleg acest gest de iubire
    Pe care nimeni, .chiar nimeni
    n-ar fi putut sa-l faca
    Pentru tine, pentru mine.

    Acum e ziua multumirii
    E timpul cand din inima sa facem cant
    Iar gurile inchise si timide
    sa strige tare mii de osanale
    Si-asa facand e doar putin
    Din cat jertfi El pentru noi atunci
    Si-n vesnicie cate va mai face.

    Loredana Olteanu, Italia

     

     

     

    BARABA+ DE COSTACHE IOANID

  • Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
    pe când în largul lumii cutreierai semeţ,
    pe când cu lănci şi scuturi, cohortele străine
    te căutau să-ţi ceară al vieţii tale preţ?

    Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
    când floarea vieţii tale îşi scutura podoaba?
    Ca să te scap de lanţuri, de moarte şi ruşine,
    Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba…

    Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna.
    Şi pe-amândoi mulţimea ne-a pus pe un cântar.
    Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
    tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.

    Puteam să zbor din lume, sătul de-ai ei urgie.
    Şi-atunci mulţimea oarbă te-ar fi cerut degeaba.
    Dar M-am gândit la tine, privind spre veşnicie,
    şi am murit pe cruce, în locul tău, Baraba…

    Te chem şi astăzi: Vino şi vom străbate norii!
    Te-am căutat cu lacrimi prin spini şi bolovani.
    Dar vremea e târzie. Mijesc pe dealuri zorii.
    Şi ceru-ntreg te-aşteaptă de două mii de ani.

    De-ai şti ce neagră noapte şi ce adânc fierbinte
    va fi… când suferinţa nu va cunoaşte graba…
    Vei plânge totdeauna şi-ţi vei aduce-aminte
    că am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

  • RASTIGNIREA+DE VIORICA DAN

  • Luca 23:33
    „Când au ajuns la locul, numit “Căpăţâna”,
    L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele:unul la dreapta şi altul la stânga.”
    Luca 23:37 „şi-I ziceau: “Dacă eşti Tu Împăratul Iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine însuţi!””
    *****
    Din Slăvile cereşti, restrâns e tot infinitul
    În trupul Lui Isus, a coborât nemărginitul.
    Să steargă nelegiuirea fără margini, din om,
    Să defrişeze pământul, de-al păcatelor spini,
    Să poată altoi mlădiţe noi, în al vieţii pom.
    În om, neprihănirea, să prindă rădăcini.
    Satan feroce, tulburat, nu voia să piardă,
    Şi a pornit la atac cu întreaga lui gardă.

    La locul numit “Locul Căpăţânii”,
    Pe Golgota, urlau păcătoşii, păgânii.
    Îşi băteau joc de Isus, cu mare mânie,
    L-au dezbrăcat de haine şi l-au biciuit,
    Apoi l-au îmbrăcat cu o haină stacojie,
    L-au pălmuit, scuipat şi l-au îmbrâncit.
    I-au făcut coroană de spini, Rege să fie.
    Hristos se lăsa lovit, de a lor nimicnicie.

    În încăpăţânarea cu care se-nverşunau,
    Vederea tulbure le era şi-n turbare răcneau.
    Fruntaşii aţâţau norodul la necredinţă,
    Spunând dacă pe alţii i-a mântuit, izbăvit,
    Dacă El e Hristosul, s-arate că are putinţă
    Să se mântuiască, să nu se lase chinuit.
    El, Fiul Lui Dumnezeu, cu milă i-a privit.
    Pentru salvarea lor, avea un plan de-mplinit.

    În ziua aceea cruntă, împletită cu durerea,
    Cerul plin de negre nebuloase, de fum părea,
    Se adunară grămadă greii, mari negri nori,
    Peste strigătul mulţimii ce-ţi dădea fiori:
    - „Dacă eşti Tu Împăratul Iudeilor,
    mântuieşte-Te pe Tine însuţi!”
    Se ridica în batjocură şi glasul tâlharilor:
    -„Nu eşti Tu Hristosul?
    Mântuieşte-Te pe Tine însuţi,
    şi mântuieşte-ne şi pe noi!”
    Isus privea şi nu spunea: Vai, vai de voi!
    El se ruga-n durere pentru sufletul lor:
    -„Tată iartă-i că nu ştiu ce fac!”
    Ei nu ştiau ceea ce cer şi nici ce vor,
    Şi ce osândă îşi cer dacă nu tac.

    Pe Cel ce deschise uşa cerul pentru ei,
    Cu ură, îl puseră să moară între mişei.
    Între tâlhari stătea pe cruce Neprihănitul,
    Isus Hristos, Stăpânul hotărârilor eterne.
    S-a cutremurat pământul şi-ntreg zenitul,
    Martori ai păcatelor negre-n taverne.
    Moartea primise pentru o clipă putere.
    Călcată urma să fie, de Înviere.

    Omul sub povara grea a fanaticelor păcate,
    N-a înţeles la ce lucrare mare, lua parte.
    La Golgota se semna pentru noi izbăvirea,
    Prin Cel ce era adevăratul Stăpân al Vieţii.
    Se plătea păcatului negru, despăgubirea.
    În ceasul acela se ivea crepusculul dimineţii,
    Se desfăşura minunata lucrare a mântuirii.
    Răstignirea era salvarea omenirii.
    AMIN !

  • CRUCEA UNIRII DE VIORICA DAN

  • Efes. 2:15
    „şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia
    dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei,
    ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi
    un singur om nou, făcând astfel pace;”

    Efes. 2:16
    „şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu
    într-un singur trup, prin cruce,
    prin care a nimicit vrăjmăşia.”
    *****
    Un fir nevăzut uneşte cerul cu pământul,
    Un altul înconjoară pământul, cu Cuvântul.
    Intersecţia lor este, tainica cruce a unirii,
    Legătură încrucişată prin harul mântuirii.

    Împletite fire într-un şnur din apă şi sânge.
    Pe a căre-i tărie în cerul etern, vei ajunge.
    O lumină vie, coborâtă de la cer până la om,
    S-a aprins să pună-n om, al neputrezirii-atom.

    Ce sfântă legătură! Din firele iubirii sacre,
    Sfinţenia a dorit omul, vieţii să-l consacre.
    Prin îmbrăţişarea, dintre om şi Dumnezeu,
    A luat fiinţă pentru cer, un nou popor evreu.

    Un popor evreu ales, ales de propri-ai voinţă,
    Ce-şi îndreaptă văzul către cer, prin pocăinţă.
    Şi-şi regăseşte eternitatea, de demult pierdută
    Prin neascultare, ce-a făcut omenirea căzută.

    Trinitatea şi-a împletit cele trei fire de iubire.
    Braţul Milei s-a întins, ca să dea mântuire,
    Unsul a ales să fie Miel, o uşă deschisă-n Etern.
    Sabia cerească a despicat negura din Infern.

    Şi-n taină Jertfa a ridicat o stâncă tare spre cer.
    Răstignit Isus Hristos, a rupt lanţurile de fier,
    Ce-l ţineau pe om, rob al păcatului milenar,
    Cu care omul se lupta de mii de ani, în zadar.

    Stânca ridicată dă omului credinţă de nezguduit,
    Semn al puterii Dumnezeieşti, în veci nebiruit.
    Braţul Milei întins pentru a omului salvare,
    Strânge sub har şi astăzi, mulţimi de popoare.

    Grăbeşte-te! Întinde mâna, de braţ te prinde,
    Încurând Domnul, Braţul Dreptăţii, Îşi-ntinde.
    Şi-atunci vor putea sta-n picioare doar mântuiţii,
    Cei ce-au primit harul de-a fi la un loc cu sfinţii.
    *****
    Efes. 2:14
    „Căci El este pacea noastră,
    care din doi a făcut unul,
    şi a surpat zidul de la mijloc
    care-i despărţea,”
    Amin!

  • VINDEREA, RASTIGNIREA , INVIEREA

  • Isus a fost vandut in Gradina Ghetsimani
    De Iuda pentru o pungulita de bani
    30 de arginti a fost pretul lui Isus
    Lucru pe care aveau sa-l regrete nespus
    Adus apoi la Cezar de vrajmasii sai
    Biciuit cu cruzime de cativa calai
    A fost trimis mai departe la Pilat din Pont
    Care sa-L acuze si sa nu tina cont
    Ca Isus din Nazaret e de fapt Fiul
    Dumnezeului care a facut cerul si pamantul
    Pilat pe maini s-a spalat si o sentinta a dat
    Baraba, asasinul, eliberat, Isus condamnat
    Apoi l-au dus pe dealul din Golgota
    Sa fie batjocorit si lovit dupa cum le e pofta
    Acolo avea sa moara pe crucea cea de lemn
    Dar asta doar pentru ca era singurul demn
    Sa ia asupra Lui pacatele tuturor
    Sa se sacrifice pentru turma ca un pastor
    I-au pus o cununa de spini pe cap
    L-au lovit , pana si hainele I-au luat
    In varful crucii era scris de un nestiutor
    Isus Nazarineanul Regele Iudeilor (I.N.R.I)
    Apoi in chinuri groaznice a murit
    Pentru pacatele noastre a platit
    De mama sa a fost ingropat
    Insa a 3-a zi a inviat
    Legamantul mortii a incalcat
    “Cu moartea pe moarte a calcat”.

  • iNVIEREA DE gHEORGHE BARBU

  • Se vesteste-n lumea aceasta
    se vesteste-n lung si lat,
    ca Cristos goli mormântul,
    îl goli caci a-nviat!
    Cum trecuse El prin moarte,
    fiind plin de-a Sa putere
    iata ca si noi prin Domnul
    vom ajunge la-nviere.

    Cum iesise din mormânt
    când iesise El la viata,
    ne va scoate si pe noi
    în genuni de dimineata.
    Daca noi îi suntem martori
    martori buni cu-adevarat,
    s-anuntam în lung si lat
    ca Cristos a înviat.

    Când noi împânzim în jur
    împânzim credinta treaza,
    vor ajunge multi sa creada
    cum ca mortii înviaza.
    Când se vede-n jurul nostru
    o nadejde treaza, vie,
    vor putea si ei sa creada
    cum ca mortii or sa-nvie.

    Daca nu esti tare-n fapte
    nu esti tare cum te porti,
    nu vor fi prea multi sa tinda
    spre-nvierea celor morti.
    Si de vad în viata noastra
    o credinta slaba, moarta,
    nu vor crede nici ca mortii
    vor putea-nvia vreodata.

    Când ne vad pe noi iesiti
    din mormântul de pacate,
    vor putea asa sa creada
    c-or iesi si ei din moarte.
    Ei privesc spre noi întruna
    sa ne vada-având putere,
    ce-ar putea ca sa-i inspire
    catre Marea Înviere.
    Sa-i lasam ca ei sa vada
    ca luptam pentru trezire,
    si asa vor crede-n Domnul,
    ca nu-i lasa-n putrezire.
    Daca noi vom fi în viata
    fara umbra de pacat,
    vom putea sa spunem lumii:
    “UN CRISTOS A ÎVIAT!”
    Amin.

  •  

  • E viu  de VALENTIN POPOVICI

  • E viu… Isus Hristos a înviat,
    Călcând peste-a mormântului genune,
    Şi-acum, cu slavă-n veci încoronat,
    E gata-ntreaga oaste s-o adune!

    Prin moartea Sa, Hristos a doborât
    Puterile Satanei în derută,
    Şi în mormântul rece-a coborât
    Să spargă a păcatului redută.

    Războinicul viteaz a înviat,
    E viu în veci de veci, şi nu mai moare;
    Şi nici acei pe care i-a salvat
    Cu dreapta Lui atotbiruitoare.

    Din cele patru zări acum, priviţi,
    Ne adunăm spre norul de lumină,
    Şi toţi, prin învierea Lui uniţi,
    Strigăm spre Mirele iubit, să vină!

    Cântaţi-I pe pământ şi-n înălţimi,
    Lăudaţi-I Numele printre popoare,
    El vine-nconjurat de heruvimi
    Cu zecile de mii în sărbătoare!

IN DIMINEATA INVIERII DE COSTACHE IOANID


Isus,
prin care-a fost creat
şi ceru-ntre şi stropul humii,
trei zile şi trei nopţi a stat,
din sânul Celui adorat,
în sânul şi puterea lumii.

Trei zile şi trei nopţi năduful
L-a frânt.

Dar, de pe cruce, Duhul
a străbătut adâncul gol,
scoţând toţi robii din Şeol
şi-nnourând cu ei văzduhul!

Ce pană ar putea descrie
fremătătoarea bucurie
când se văzură toţi aceia
ce-au fost iubiţi din veşnicie!

Şi-n urmă, după noaptea treia
Isus luă cu El spre zori
un stol de îngeri sclipitori
şi-un stol de sfinţi aleşi…
Şi-ndată,
dând fiecărui un străjer,
în revărsarea zile, iată,
a coborât cu ei din cer…

Mijea pe dealul Căpăţânii,
sub negrul nopţii oboroc,
întâia zi a săptămânii.
Zburau hurezi din loc în loc.
Iar la mormânt vegheau păgânii,
proptiţi pe scuturi lângă foc.
Şi jaru-n joc de vâlvătăi
amesteca pe stânci văpăi.

“Acum…”
vorbi-n văzduh Isus,
“Voi fraţii Mei, porniţi ´nainte,
cu îngerii către morminte!
Şi trupul vostru cel răpus,
chemat din valea de suspine,
Se va-nălţa în cer cu Mine.

*

În zbor de taină, nevăzut,
peste văpăile-n răsfrângeri,
intra Isus, urmat de îngeri,
în cripta negrului tribut…
Şi-acolo-n strania cămară,
convoiul alb s-a-nfiorat,
când sub cupola funerară
zăriră giulgiul sângerat…
Şi-n văd de plângere amară,
tot stolul alb a-ngenunchiat.

“Luaţi marama de pe faţă”,
vorbi Isus
“dar giulgiu-ntreg,
rămâne fără să-l dezleg.
Şi astfel dis-de-dimineaţă,
venind în grabă, fraţii Mei,
vor şti că trupu-ntors la viaţă
nu-i smuls de oameni,
nici de lei.
Şi vor putea ca să cunoască,
din taina pânzelor întregi,
că trupu-i scos prin alte legi
decât prin legea pământească…”

Şi-atunci pe giulgiu, ca o undă,
S-a aşezat Isus domol,
şi-n mai puţin de o secundă
rămase-n umbră giulgiul gol.

Iar Regele dumnezeiesc
strigă: “Părinte, mulţumesc!”
Apoi,
strângându-se-n tunică,
vorbi:
“Maria… se ridică…
Şi vin surorile cu ea.
Văzând ostaşii le-o fi frică.
Şi lespedea le-o fi prea grea.
Acum, voi îngeri ai Puterii,
c-un deget piatra veţi abate.
Iar ca să alungaţi străjerii,
destul e unul să se-arate”.

*

În zori, în falnicu-i palat,
sări din patul său Ciafa,
cu chip livid şi tulburat,
golindu-şi în potir carafa.
Apoi aprozii şi-a strigat:
“Chemaţi acum în zori soborul -
să ţinem un sabat în plus!…
Căci azi sfârşim cu-acel Isus!
În urmă vom chema poporul
şi ne vom duce pe Golgota,
acolo unde-nşelătorul,
acel ce S-a crezut Mesia,
Îşi doarme-n pânze veşnicia!
Şi, fiindcă-i ziua învierii…
chemaţi bătrânii cu podoabe,
încinşi cu sfinte filacterii!…

Dar, iată, printre robi şiroabe,
înaintară în palat străjerii.
-Ce-i asta? Aţi lăsat mormântul?
Cu glas întretăiat de-un tremur,
ostaşii au luat cuvântul:
- A fost un înger… un cutremur…
şi piatra a căzut deodată!…
- Ce-aţi spus? Vă duc la judecată!
Ostaşi, voi aţi fugit din post!
- Un înger… coborât pe piatră…
un înger lângă noi a fost!
Era ca fulgerul pe cer
când umple de sclipire norul.
- Sunteţi nebuni? Când eşti străjer,
mai ştii ce-i spaima şi fiorul?
(Vai… parcă m-a lovit un fier!)
Dar unde e Înşelătorul?
- Ah, domnule, să-ţi spun curat:
Înşelătorul… a-nviat!
- A în… vi… at?? Ce vorbă-i asta?
(Ah, blestemaţii! Ah, nerozii!
Mi se despică-n două ţeasta)
Să vie înapoi aprozii!…
… Dar poate-i totuşi o greşeală.
Un mort e mort fără-ndoială.
O fi pe-acolo… cine ştie?”
- Nu-i nimeni. Peştera-i pustie,
şi zace-n miruri pânza goală.
- Veţi merge-n lanţuri la galere
Ba nu… mai bine… sst! tăcere!
Ei ucenicii L-au furat…
(Aţi înţeles?)
Din neveghere,
aţi adormit… puţin… aseară.
Şi ei, tâlharii, Îl furară!
- Dar, dregătorul?
- Fiţi pe pace!
Vorbind în taină cu stăpânul,
noi fără grijă vă vom face…

Şi le-a umplut cu aur sânul.

Ieşise soarele de-o şchioapă.
Deodată-n cale, o bătrână,
mergând cu vasul ei la apă,
văzu doi tineri mână-n mână.
Doi tinerei cu chip frumos,
cu strai de nea de şi de mărgean!
- Cine sunteţi? Din ce liman?
- Noi suntem robi ai lui Cristos,
suntem David şi Ionatan.
Şi-un nor i-a-nvăluit duios.

Într-o grădină, pe-un pătul,
un om sărman, în ceas de rugă,
ţinea în mâna lui un sul.
Şi el văzu pe-o buturugă
cum parcă răsări deodată
un chip din zările cereşti,
zicând: ” Pricepi tu ce citeşti?”
-Nimic. Căci nimeni nu-mi-arată.
Dar tu, stăpâne, cine eşti?
- Sunt solul Omului durerii,
Isaia, rob neînsemnat.
Vă dau cuvântul mângâierii:
Isus, Mesia a-nviat!

Trei fraţi, pe-o margine de vie,
văzură în sclipiri de soare
un om înconjurat de fiare,
zicând: “În pace să vă fie
schimbată orice întristarea!
Eu sunt acel ce-am scris în carte
cum lumea între lei m-a pus.
De vreţi să fiţi scăpaţi de moarte,
încredeţi-vă în Isus!”

Astfel,
în sfânta lor cetate,
în ziua-ntâi a săptămânii,
pe drum, la marginea fântânii,
sau sub zidiri întunecate,
s-au arătat la o mulţime
de oameni
sfinţii din vechime.
Apoi
o slavă nevăzută
deasupra caselor…
un nor
s-a adunat ca un sobor.
Şi-un zvon de harvă şi lăută,
slipind ca soarele-n polen,
s-au înălţat către Eden…

De-atunci
mulţi nori pe cer trecură.
Şi sunt pe ceruri nori mereu…
dar între-o zi,
- după Scriptură -
din nevăzutul curcubeu
va coborî un nor de stele.
Şi-n nor se va-nălţa spre ele,
strigând în strălucita zi,
cu glas de fluviu spumegat,
dar nu: Cristos a înviat!
şi nici: Cristos va reveni!
Ci vor striga către zenit
atâta doar:
Iată-L!
A venit!

 

About these ads

3 Răspunsuri to “POEZII DESPRE PATIMILE,SI INVIEREA LUI HRISTOS”

  1. offf nu am gasit poezia

  2. FRUMOASE

  3. DAR INCA NU AM GASIT O POEZIE CARE IMI TREBUIA

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: